A venit rândul nostru

Ca voi au mai fost - spun unii-
Ca voi se nasc o dată - spun alții.

Eu nu știu nimic;
Tu vrei tăcerea mea, care, pesemne,
Spune mai multe decât mine.

Am alergat pe câmpiile pustii,
Purtam în mâini lanțul care îmi adâncea
Ființa în pământ,
Înălța
Sufletul la cer.
Am căutat să te păstrez în mine-
Te asemănam semnelor
Ce zilnic le primeam din lumea crucilor.
De-o vreme sunt fericită în tristețea mea
Mai mult decât atunci, când erai lângă mine,
Am auzit că pașii tăi se îndepărtează,
Din ce în ce mai mult de iarna
Care am jurat că este a noastră.
Spun magii că zăpada are urme de roșu,
Că mieii sunt sacrificați de hiene,
Că nimeni nu mai poartă lumina
Spre ceasul care deschide timpul.

Am pus tămâie pe fereastră,
Am adus lemne și ușile le-am împodobit cu brad.
Din tăietura care desparte Cerul de Pământ,
Picături de sânge amestecă albastrul
Și soarele pare o piatră neagră,
Cu inimă de prunc.

În depărtarea ta sunt eu.



© Luminița Amarie