Au fost răscoale, stive de lumină,
Dureri ce oameni n-au putut răzbi.
A curs din lacrimi ceară sângerie,
Din cruci de fier cădeau aripi de fluturi.
Tăcerea nopții înghițea iubirea
Ce înflorea din ramura de spin,
Cu frica-n mâini, bătrâni uitați de soartă,
Priveau în anii lor copilăria.
Din ochi cădea zăpada cenușie
Și îngeri rătăciți strigau la cer,
Nu mai era vreo slujbă aurie,
Erau doar ziduri pline de jivine.
Mireasa și-aștepta în taină vălul,
Un giulgi de mirt privirea ei era.
Stejarul-și lepăda din rădăcină
Adâncul și din trunchi săreau scântei.
Nu mai era pe lume veșnicie,
Decât în trupul ei sculptat din vânt,
Și el știa că ea o să-l învie,
Eternității îl va dărui.
Precum soldații orbi uitați de săbii,
Rece era pământul lor, dar plin de flori.
Covor de sare albă, picioarelor sideful,
Se întindea cărării altar din patru zări.
O stea străpunge pieptul ei de crini,
Din care se înalță heruvimi.
©Luminița Amarie
A curs din lacrimi ceară sângerie,
Din cruci de fier cădeau aripi de fluturi.
Tăcerea nopții înghițea iubirea
Ce înflorea din ramura de spin,
Cu frica-n mâini, bătrâni uitați de soartă,
Priveau în anii lor copilăria.
Din ochi cădea zăpada cenușie
Și îngeri rătăciți strigau la cer,
Nu mai era vreo slujbă aurie,
Erau doar ziduri pline de jivine.
Mireasa și-aștepta în taină vălul,
Un giulgi de mirt privirea ei era.
Stejarul-și lepăda din rădăcină
Adâncul și din trunchi săreau scântei.
Nu mai era pe lume veșnicie,
Decât în trupul ei sculptat din vânt,
Și el știa că ea o să-l învie,
Eternității îl va dărui.
Precum soldații orbi uitați de săbii,
Rece era pământul lor, dar plin de flori.
Covor de sare albă, picioarelor sideful,
Se întindea cărării altar din patru zări.
O stea străpunge pieptul ei de crini,
Din care se înalță heruvimi.
©Luminița Amarie
