Terasa asta goală și-apoi marea
Precum un semn c-ai fost și... te-am trăit
Străinii care duc tăcuți pe brațe
Sacoșe-n care cred că poartă zei
Cu frică de final să nu-i înalțe
Mai sus decât pot duce ochii mei
Cafeaua mea prea dulce, prea amară
Privirea ta ce încă n-a pierit
Ființa mea târzie și hoinară
Și-un semn pe umăr cum că m-ai... privit
O urmă de alint pe piatra rece
Ce-ar lăcrima acum știind că pleci
Tăcerea mea ce urlă și petrece
Plecarea ta prin lanurile seci
Tabloul unei zile însemnate
În calendarul unui om trecut,
Și o tristețe blândă ce răzbate,
Un rău ce-n sine însuși și-a făcut.
©Luminița Amarie
