S-au stins făclii, mor jderi în vârf de munte,
Venirea ta-n sfârșit mă înfioră.
Îmi spui cuvinte care n-au vreo vină,
Puterea ta îmi e precum un cânt.
Tu mă ridici ca nufărul din tină,
Azi ești dar mâine-mi pari un nod vânt.
Priviri precum săgeți se-nfing în șoapte,
Fereastra s-a deschis spre răsărit,
În mine este zi, în tine noapte,
Știam că pleci precum ai revenit.
Se nasc fiori din păsări, bobi* de rouă,
Aleargă murgul meu vânat de zori,
Un tremurat al apei care plouă,
Am devenit din oameni negri sori.
©Luminița Amarie
