Nicăieri nu-i nicăieri

Sunt aici și vă văd
Sunt aici și nu
Nu îmi număr rănile decât
În miezul nopții când
Somnul se plimbă prin
Voi iar prin mine
Luna înflorește floarea de nu mă uita
Atunci îmi dezgolesc ochii
Aprind lumina în oglinzile de argint
Privesc cum cresc din mine
Întâmplările voastre ascunse
Tăcerile și lacrimile voastre
Sunt aici și vă văd
Privesc în ochii voștri
Nu mai văd nici măcar disperarea
Suntem foarte singuri
Suntem foarte obosiți
Atât e de târziu
Încât aș vrea să plâng dar
Nu găsesc durerea crudă
Decât în cripta liniștii mele
Vreau să fug
Să ies din labirintul gălăgiei
Sunt aici și vă tac
Tropotele pașilor voștri bătătoresc
Aleea pe care mă plimb
Mână în mână cu tristețea
Aș vrea să v-alung
Dar singurătatea te învață
Cum să împărtășești cu
Alții exodul morților de rând
Apoi ești liber să cobori în tine
Treceți pe lângă mine
Trec prin voi
Sunt aici și vă aud
Este târziu și casa mea
Este departe
Ușile voastre sunt închise
Pruncii voștri sunt ai altcuiva
Cum să-mi deschideți mie
Când voi nu știți cărarea

Atât suntem de obosiți
Sunt aici și vă plâng

Și cât n-aș da să fiu dincolo!



©Luminița Amarie