Eu sunt fecioara cu tălpile de laptePlutesc fără greu
Pe umerii părinților mei
Pașii mei n-au cunoscut pucioasa vremurilor
Nu am ajuns nicăieri
Căci nicăieri nu am căutat să ajung
În aer am căzut
Din aer m-am ridicat
Eu sunt femeia care nu mai poate plânge
Ochii mei sunt plini de vânt și de cenușă
Când umerii părinților mei vor înflori
Eu rod voi deveni.
©Luminița Amarie
