Mersul apei din tăcere

Va fi târziu și încă ne vom plânge,
Vom arunca spre ceruri cu uitări,
Vom asculta cum sângele se frânge,
Sătui vom fi de vorbe și trădări.

Ne vom iubi, ne vom iubi cu teamă,
Cu patos și durere vom tăcea,
Vom auzi pământul cum ne cheamă,
Dorindu-ne să fim altcineva.

Vom aștepta în taină revederea,
Cu alte trupuri vom dormi în nopți,
Precum o absolvire mângâierea,
Vom fi mantaua nopții peste morți.

Ne vom gândi la ce-a putut să fie,
La tot ce-a fost, la timpul blestemat.
Ne vom ruga lumina să ne ție,
Să ne privim mai mult cu-adevărat.

La ochii tăi, la crucea palmei tale,
Sărutul tău de piatră-nrourat.
Ne vom visa venindu-ne în cale,
C-ai să rămâi, că nu-ți voi fi plecat.

Va fi târziu, târzie așteptarea,
Din noi va face zeii-acestui dor,
Și când ne va cuprinde-mbrățișarea
Vom crește-n iarba crudă -

Zeii mor?





©Luminiţa Amarie