Mă lasă, dar, să-ți mângâi iarăși viața,
Ce te prefaci mereu că nu auzi ....
Culoarea clipei mele e uimirea
Ce-mi cade-ncet pe chip când te privesc.
Eu nuferi azi culeg si port trăirea
Tăcerilor închise-n ce-i lumesc.
Dă-mi chinul tău, dă-mi crucea vieții tale,
Nu vreau să știu că drumul ți-e pietros.
Întoarce-te la noi, pe vechea cale,
Să-ți fiu un crin într-un pustiu mâlos.
© Luminița Amarie
Alte poeme
