Uite-așa mă trezesc și plouă.
Uneori abia de respir, de aceea deschid ferestrele.
Casa mea are multe ferestre,
e un fel de-a ști că există o modalitate de-a te elibera sau de a fugi din lume, sau poate e doar un fel de-a aneantiza frica mea, aș simți că sunt strivită de pereți altfel.
Casa mea are multe ferestre,
e un fel de-a ști că există o modalitate de-a te elibera sau de a fugi din lume, sau poate e doar un fel de-a aneantiza frica mea, aș simți că sunt strivită de pereți altfel.
Nu știu cât e ceasul, sunt fericită.
Aș fi vrut să fii aici și să mă privești.
Ai putea sta pe marginea patului, eu aș purta, ca de obicei, cămașa aceea veche și nu mi s-ar vedea bine fața din cauza părului, ochii puțin roșii și mici, cenușii... aș vorbi și glasul mi-ar vibra din cauza aerului rece al ferestrelor, tu nu știu dacă ai fuma sau dacă te-ar îmblânzi aburul gurii mele de cafea.
Cred că ți-aș zâmbi dar nu te-aș privi.
Printr-o mișcare lină mi-aș privi cutele chipului în oglinda din fereastră.
S-ar întâmpla însă că nu aș mai ști cu ochii cui privesc... tu ai fi acolo, pe marginea patului și eu ți-aș auzi respirația.
Aș da viață, din căderea picăturilor de ploaie și respirația ta, unui cântec.
Ar dura dimineața noastră o veșnicie,
tu m-ai privi pe mine, eu aș privi ploaia cu ochii tăi apoi m-ai iubi.
M-ai iubi, și trupurile noastre ar fi cântecul ploii, ferestrele ar rămâne deschise, ochii mei ar rămâne deschiși, gura ta ar îmblânzi curbele trupului meu, frica mea de porțile închise s-ar risipi, tu m-ai elibera de mine.
Da, tu... tu m-ai iubi pur și simplu iar eu ți-aș fi precum singurătatea ploii într-o zi fără timp, fără spațiu și mai ales fără definiție.
Goi de noi, plini de ploaie.
Dacă asculți cum cad picurii de ploaie poți, cred, desluși limba ținuturilor tăcerii;
și mai cred că dacă atingi scoarța unui mesteacăn atunci când plouă, simți că atingi sufletul unui om singur și puternic
- firavă făptură omul singur -
scoarța mesteacănului când plouă are ceva din obiceiul bătrânilor de a privi trecutul
respir încet când te privesc
mă umplu de tine și mă las în voia ploii
dacă aș adormi în ploaie
aș vrea să mă privești
dar să nu mă atingi căci
ar înceta să plouă
vezi fluturele acela
e galben și orb
da... știu, credeai că mă privește
plouă
tu ești puternic, îți dau singurătatea mea.
© Luminița Amarie
