peste colina îngălbenită
însângerată
se pregătea să fie asuprită de sălbăticia omenească
pustiu mult pustiu se lăsa peste
acea așezare
blândă ca o stare sufletească
niște creaturi strălucitoare se
învârteau în jurul
nostru
spice de grâu culegeai
îmi dădeai să gust din boabe
(amintește-ți gustul acela)
atât cât ne amintim mai suntem împreună
de undeva -
pesemne că de departe - un val
de colb
împresura văzduhul
cai negri tăiau negurile de abur
nu știu ce anume se apropia
nu am înțeles nici astăzi dacă
doar am visat
Însă colina nu mai e
Ah! Nimic nu mai e!
dar îmi amintesc gustul boabelor
de grâu crude încă
și de tine
Îmi amintesc de tine, da, îmi amintesc.
© Luminița Amarie
