Am primit toate scrisorile tale
Dimineațacu ochii închiși mergeam să deschid
Cutia de lemn în care se zbăteau cuvintele
Un ritual al plângerii îmi ești
Toate rugămințile blestemele minciunile trădările chemările uitările iertările
Amestecate așteptând
Să ajungă în palmele care odată
Ți-au ținut de urât
Cărora ai vrut să le aparții
Am primit toate răvașele
Toate semnele toate rugăciunile
Toate tăcerile ce mi-au ucis ființa
Am zgâriat pereții până am dat de
Cuie înroșite de ani de pământ de amintirile
Odăilor în care noi doi am trăit cândva
Pe care noi le-am clădit
În care noi ne-am zidit
Hainele tale mirosul tău fotografii și sticle de lemn
Iubeai chemarea luminii...
Oh! Urmele pașilor tăi
Pe podeaua proaspăt ceruită
Au rămas acolo
Cu unghiile am vrut să le îndepărtez
Să le distrug să le fac să pară o greșeală
Nimic n-am reușit după tine
Toate scrisorile tale le-am primit
Toate nopțile nedormite
O stivă de strigăte lacrimi și dureri
Multe tristeți mi-ai trimis
Pe toate le-am primit
Privesc la ele ca la o casă părăsită
cu umbre care se plimbă printre uși
Cu vise și împăienjenite amintiri
Mă încearcă o nebănuită mâhnire
La gândul că niciodată nu le voi deschide
Dar
La ce bun să-ți răspund
Când tu trăiești numai din ce nu-ți scriu?
© Luminița Amarie
