Au rămas după tine imagini,O oglindă, hârtii și himere.
Cu un murmur aproape deliric,
Geme-adesea în mine-o durere.
Răscolită-i cenușa în care
Scormonind am ajuns la iluzii,
Zbuciumați am ajuns la trădare,
Morți în noi ne privim ca zăluzii.
Cu trăiri ce n-au inimi nici semne,
Dezbinări de hotare și-un chin
Care crește în noi căci, pesemne,
Roza-i vie când are și-un spin.
Ironii ce sfidează întregul
Unei lumi ce-i făcută din hărți,
Ne trezim mai apoi că scăparea
E în focul ce arde în cărți.
Se rescriu după tine mormane
De cuvinte ce-oricum s-au mai scris,
Doar tăcerea îmi țipă-n timpane
Să te uit, ca și cum m-ai ucis.
© Luminița Amarie
