Le scriu în locul unei scrisori
Unei tăceri care poate
în seara aceasta
va ajunge la tine
Căldura a topit totul în inima mea
Trecătoare, această viață
pentru mine
Nu mai are ochi
Nu mai are chemări nici măcar spre nicăieri
Nu mai are decât, atârnând deasupra ei
O cupolă plină cu jăratec viu care iată
simt cumva
că nici acesta
nu mai poate mistui
tumultul din mine
Frumoasele flăcări de apă
Se înalță dar nu mai au putere
Aripi le cresc unor pescăruși morți
Au respirat aerul murdărit
De oamenii care nu știu
Să plângă
Care nu știu să fie
(...)
Trebuie să-ți spun că
nu am să ajung la tine niciodată
Știm asta amândoi și
nu ne este
frică
Nimic nu mi se pare mai trist decât
să citești rândurile acestea
Totuși
Pe întuneric citește-le
Apoi, tot așa, noaptea, când nici somnul
Nu-și va mai avea în tine vreun
hotar
Citește-le din nou
În ele este tot
Sunt pline de tine
Sunt pline de durerea cu care te iubesc
pline de o viață a mea
O viață care este clădită din închipuiri
Care încă mă ajută să culeg roua sângelui trandafirilor sălbatici
Să ating cu vârful degetelor pietrele
verzi
Să văd
smaralde otrăvitoare pe fundul lacului
strălucind ca o moarte primăvara
(...)
Dragostea mea,
Îți scriu aceste rânduri tremurând
Cu singurătatea care îmi asmute simțurile
îndepărtând orice tentativă de apropiere
umplu o
cameră de hotel pustie
dar nu mai pot să plâng
Aș vrea să-mi amintesc ce mi-ai spus în vis
Și dacă tâmplele nu îmi vor exploda
Voi bea din apa ta la răsărit.
© Luminița Amarie
