Intră încet pe sub piele,
se cuibărește în sângele inimii
prin firișoarele venelor,
Îmi împânzește nu doar trupul,
Îmi străbate sufletul cu lumină,
durere și scântei.
Ascute stelele cu vârfurile degetelor mele,
care de la o vreme mă înțeapă
de parcă viespi din ele s-ar hrăni.
În plină toamnă, cu sufletul în golul palmelor,
precum luna din noaptea aceasta
înfrigurată și a nimănui,
aud cum vine iarna peste
noi.
© Luminița Amarie
