Drumul spre lumină

Dacă erai cu mine,

de ce-ai mai spus că pleci?
Zburau în noaptea-'ceea doar corbi cu aripi reci,
Plângeau copiii lumii,

și maicile plângeau,
Târziu am înțeles că numele-ți strigau.
Te-ai dus și ești departe, mi-e dor de carnea ta
Ce parcă din lumină cu apă sângera,
De mâna ta rotundă, ce în căușul ei
Ținea căldura iernii și struguri de femei,
Cu care forma mea ai tot înlocuit,
În așteptarea clipei ce-n noi s-a împlinit.
Un aer suntem astăzi, să pleci ești liber. Hai!
Sub pasul tău puternic, ia drumul către Rai.
Deschide-ți la cămașă zăvorul și-n rever,
Așază-mi taina crudă, din buzele de fier.
Deschide deci fereastra și caii toți din frâu,
Respira clipa vie și prinde-mă de brâu,
Trezește strălucirea globulelor de foc,
Prefă-te în făclie și fă-ți în mine loc.





   © Luminița Amarie
                (În drumul spre poem)