în apă
oamenii au trecut prin ape
stâncile au crescut peste ape
zdruncinându-i liniștea
dar el a rămas
bărbatul pe care l-am iubit din piatră a devenit scânteie
scânteiază noapte de noapte
în ochii lupilor de munte
niciodată nu-și omoară prada
Bărbatul pe care l-am iubit a zidit altare de sidef în carnea oamenilor triști
îmbălsămate în lacrimi sunt mâinile lui
a adus credință
acolo unde nu era
nădejde
sămânța crudă a iubirii a sădit
Bărbatul pe care l-am iubit a devenit centrul
ființei mele
nu aparține nimănui dar guvernează veșnică inima mea
Bărbatul pe care l-am iubit mi-a apărut azi în ochi
purta o cruce de foc limpede ca apa
Eu nu eram femeia care l-a iubit
eram femeia lui.
© Luminița Amarie Alte poeme
