Fecioare cu tălpile goale,
Întâmpină sufletul tău.
În palme poartă lauri și foc viu.
Tremură pe umerii lor
Frăgezimea sufletului în curăție.
Păstrate comori sub mătase înrourată,
Le sunt trupurile rozalii.
Se adună făpturile sălbatice în jurul pietrelor.
Le sângerează ochii de singurătate.
Păzesc cu furie liniștea.
Deasupra crucilor, luna veghează.
Îndrăgostiții nopților,
Cu flori de nu mă uita pe brațe,
Cu flori de nu mă uita pe brațe,
Își strâng mâinile,
Le încleștează, unindu-le
Pe ruguri albe de tămâie.
Fulgere precum șerpii albi de casă,
Au venit să lege un destin al Întoarcerii acasă.
Aurora boreală a îngerilor,
Mireană întrupare a eternității.
Un ritual al limpezimilor, în scâncetul
Unui început de iarnă, precum pâinea mieilor calzi.
Porți de fier se deschid-
Paznici obosiți, în genunchi
Ajung la ziduri.
Ajung la ziduri.
Eliberează caii din lanțurile de pământ,
Lacăte cad din ferestrele așteptării
În care mi-am petrecut înmormântarea.
Te văd în pragul lumii-
Aduci foc lupilor
Și rostești numele meu.
Și rostești numele meu.
© Luminița Amarie
