Brațele fier vor deveni
Neantul trupul ni-l va absorbi
Durerea va rămâne a celor singuri
Neputincioasa noastră
Carne cu pământul se va împreuna
Lacrimile purtate de îngeri la urechi
Cireșe de mai îndoliate
Vor pricinui ploi, vor aduce zăpada liniștii
Ucigător de albă
Fără vise multe nopți vor veni
Îmbrățișarea dragostei din groapa însingurărilor
Niciodată nu va fi îndeajuns de lungă
Ah, suferință! Ah, neputință!
Ah, moarte! Frumoasă, crâncenă împărăteasă a întunericului...!
La nimic nopțile, la nimic zilele, la nimic așteptarea
Din trupul nostru pământul va
Absorbi seva arborilor
Când sufletul, ușor, lin, pur
Va îmbrățișa tăcut o lumânare
Până să te naști ești o speranță
Într-o lume a plecărilor doar
Miracolul iubirii
Mută munții.
©Luminița Amarie
