Scrisoare albă -din duminica ultimului Mai

Din timpului ultimului timp
Duminica ultimului Mai


Înfrigurare. Pagini reci. Vuiet de vînt. Singurătate, ore de pământ. Oaspetele nimănui. Sunt o rugă uitată de prunci. O urmă de nisip pe pietrele copilăriei.
Duminica uitărilor. Duminica plângerii. Cruce de ceară pe umerii unei fecioare. Strig timpului destinul tău. Cu mâinile de apă îți desenez pe sticla rece conturul chipului. Îți dau un nume și te îmbrățișez cu toate brațele lumii. Tu nu ești. Nu ești și armura trupului mă strânge, mă adâncește în mine. Caut un loc, un loc unde să merg să pot cânta această tristețe. Un loc mângâiat de Dumnezeul celor singuri. O lamă de lumină cu care să-mi scurtez singurătatea. Frumusețea acestei lumi este dogorâtoare, tu, secretul inimii mele, un ascet în Altarul Singurătății.
Tăcerea mea se amestecă valurilor mării și simt cum ceva lumesc începe să moară iar dincolo de lut începe să crească o lumină unindu-ne. Legați. Brațele mele cresc în brațele tale, zbuciumul meu arde în tumultul înnegurat al cuvintelor noastre. Noi, robii cuvintelor tăcute. Sânge nou din două inimi de nisip răsare.
Azur. Auriu. Crin. Sidef. Cenușa trupului meu cade pe nisipul urmelor tale. Cine ești tu? Depărtare. Ființă nu ești însă ți-am dat un nume.
Cresc din mine nuferii tăcerii. Rod îți sunt și strig acestei lumi numele tău regesc.
Îți scriu scrisoarea aceasta cu mâinile încununate de flori. Nevăzutul scrie cu mâinile mele. Acest cântec trist se înalță din valurile mării precum un lampion. Îl privesc și te știu mai aproape, îl cuprind și adun necuprinsul.
Nu mă iubi, nu, nu mă iubi.
Trăiește-mă și lasă-mă să plec. Eu niciodată nu voi ști să rămân dar doar așa mă voi putea întoarce.
Este duminică. Îți scriu scrisoarea aceasta cu toată lumina tristeții care îmi îmbălsămează sufletul și devin mai curată, mai frumoasă, frumoasa ta. Eu, fericita unui drum nesfârșit.
Nu știu unde este acum ființa ta, vreau doar să știi că te păstrez în mine cu grijă, nu am să sperii îngerii care ne înconjoară, nu voi zdrobi roua trupurilor noastre, nu voi trăda această taină.
Vom fi lumina care va cădea când întunericul ne va cuprinde trupul.
Vom răsări din florile uitării. Ne vom jura credință în tăcere. Vom adormi frumoși, nedespărțiți în inima aceleași rugăciuni.

A ta. Lumina care te cuprinde. Femeia capătului tău de drum.


©Luminiţa Amarie                                                         Scrisori albe