Ninge, Doamne, ninge -
Cu adevărat!
Ninge iar din cerul
Parcă-nvolburat,
Tainic plâng și îngeri
Ce stau la vegheat.
Cu iertare ninge,
Ninge peste noi,
Îmbrăcând pustiul
Oamenilor goi.
Ninge cu uitare,
Parcă ninge-n gând,
Ninge prin altarul
Trupului flămând.
Ninge cu putere,
Ce dumnezeiesc!
Ninge parcă-n felu-n
Care te iubesc.
Alb și sfânt ne ninge,
Ninge cordial,
Ninge peste-o lume
Fără ideal.
Ninge așa feeric
Și m-aș naște-acum,
Ninge cu-nceputul
Ultimului drum.
Ninge cu speranțe,
Ninge pe noroi,
Cu atâtea clipe,
Ninge peste noi.
Ninge peste goluri
Ce s-au adâncit,
Ninge crunt în felu-n
Care-aș fi trăit.
Cu crâmpeie ninge
Și cu rugăciuni,
Între noi păcatul,
Și atâtea lumi!
Cu vedenii ninge
Iar sub cerul frânt,
Se închină-n taină
Parcă alt pământ.
© Luminița Amarie
Alte poeme semnate de Luminita Amarie
