Îmbrăcată în noapte și suspine veline,
Privesc îngerii goi ce se dau cu spoială.
Vinul fierbe pe plită, cana-mi tremură-n palme,
Scorțișoară și miere ne pun sfinți-n pahare.
Mai vuiește prin ceruri dar furtunile-s calme,
Doar aceeași ninsoare se așterne-n altare.
Port pe umeri lumina și prin păr doar regrete,
Focul arde în sobă mistuind anotimpuri.
Mi te legeni prin gânduri și dorințe șirete,
În adâncul ființei îmi cobori în răstimpuri.
Mă așez plictisită pe podeaua de ceară,
Mai ascult în surdină melodii aburinde,
Amintirea și lipsa rup cu colții de fiară,
Bântuind prin odaie gându-ncep să-mi perinde.
Mă îmbrac în culoarea nopții care coboară,
La fereastra de abur dănțuiesc flori de gheață
Și povara pe umeri când e grea, când ușoară;
Privesc îngeri albaștri ce dansează prin ceață.
Am albastrul, am îngeri un pluton la fereastră,
Vinul umblă prin sânge și te scriu cu demență,
Trupul meu ți se-nchină ca o umbră sihastră ,
Dar îmi tremură mâna tot scriind o absență.
© Luminița Amarie
