Durerea veșnică rămâne mută

Atâtea feluri de lumină-mi curge
Din fiecare oază de amar,
Azi mi se plimbă umbra ta prin sânge
Și-mi vărs un ultim urlet în pahar.


Am obosit, mi-e inima-ncolțită
Și-aș vrea să beau un strop din vinul crud,
Precum pe buze roua cea sfințită
O soarbe-ncet un înger pal și nud.


Vreau muzica să-mi cânte, strig la ceruri
Și-aș arunca în neguri cu scântei,
Te-am inventat în mii și mii de feluri
Și ne-am iubit (în vis) ca doi atei.


Mă strânge-n piept un clește, e sfârșitul -
Durerea mea de foc s-a înroșit,
Mi-ai fost robie poate că sortitul
Un drum spre chinul meu nemărginit.


Surâsul tău în ochii mei azi plânge,
Oh, Doamne, ce lumină mi-ai aprins!
Iubirea e și ea un fel de sânge,
Un foc ce doarme-n taina lui nestins.


Respir să pot primi în mine crezul,
Ce l-ai făcut să moară când te-ai dus
În mine însă va rămâne miezul ...
Și-un cer ce-n veci nu poate fi distrus.


© Luminița Amarie 


Alte poeme