Iată-mă flămând fără motiv
Piroane în suflet
Atâția fluturi morți
Cu tristețea lumii aruncată la gunoi
O caut și o culeg
Iartă mereu cel mai puternic
Orbi aruncăm din noi doar lucrurile bune
Pe masa mea sunt flori uscate Cochilia unei perle
Scrie **tu**
Mereu când privesc pe fereastră
îl văd
Omul din mine are un suflet îmbătrânit de alb
Unii oameni sunt precum aerul de munte
Pleacă mereu cel mai puternic
Rănile fricii rămân mereu deschise
Văd cerul din abisul vostru
De-ar fi tristețea mea tămăduitoare
Tuturor v-ar crește aripi
Până la sfârșit
Vreau să mor până la sfârșit
Această dorință din neputință se naște dar...
Moare mereu cel mai puternic
© Luminița Amarie
