Falnica moarte îmbrăcată în straie vii
Femeia nu poate să-și plângă
Durerea cu care el o iubește
Pruncii scrijelesc în noroi
Descărnate le sunt unghiile
Melci tămăduindu-le rănile
Din care se scurge veșnicia
Așezările se ridică pe temelii
De ape curgătoare și șerpi violet
Schilozi, bătrânii își cară trecutul
În ochii plini de zădărnicii
Tristeți dar multă, multă ceară
Le înmârmurește privirea
Clopote și scâncete identice
Ecoul singurătăților virgine
De deasupra propriului meu mormânt
Își iau zborul niște făpturi transparente
În urma cărora înțeleg că nu am fost
Nimic mai mult decât o încercare a morții de-a evada din mine.
© Luminița Amarie
