Semne tăcute

8 August, 2013
 
 Starea mea, de acum, aici:

Tremuri și taci
Peste puțin timp va veni trenul
Se va așterne liniștea
Vom ajunge la noi
Sigur că te gândesc
Mă crezi în stare să fug
Dar m-ai văzut rămânând ori de câte ori ai plecat
Nu te așteptam niciodată
Întoarcerea ta
mereu potrivită cu sfârșitul
Nu ai fost când am plâns
Nu ai fost când am fost speriată
când nu mai eram nici măcar eu
Nu ai fost niciodată atunci când...
Dar mereu cu fericirea ai venit
Mă cunoști destul de bine
încât să mă poți iubi fără
să-ți pese
de restul acestor civilizați
Care ne cheamă la ei
Pe care mereu îi respingem
sfidând
Până și
strigarea zeilor
Eu, tu, un cal alb și o nesfârșită lume de verde
Auzim ambii zborul pescărușilor
Munții care se înalță din mare
Nu este sentimentalism această forță din care
Se înalță copaci
Corole de flăcări
Țipețe înecate
Apoi o lumină care se aseamănă unei ferestre
Este o pură și o simplă întâmplare
care ne unește
poate chiar și împotriva noastră.



© Luminița Amarie