Din seva

celor care s-au născut
în licărul dimineților
în negrul nopților
care au venit ca o pace
care au venit
cu un geamăt aigu*
urlet de nestăvilit
din găoace de porțelan
sau din roze purpurii
aceia
știu că niciodată
toamna nu va mai fi aceeași
eu am venit din inima unui deal
pe care alergau vulpi negre și căprioare de culoarea
părului toamnatic
mama mea
soare mocnind
a primit în pântec un fulger
lupii mișunau în jurul ei
tata a rupt cu mâinile din munte
a împrejmuit-o cu pelin și fagure aprins
toate drumurile le-a pavat
cu pietre verzi
a ars toți șerpii de Mai
nu a putut irosi cenușa
în ea la botez m-a scăldat
de-atunci în fiecare
clipă prin sângele meu mișună
toate sălbaticiunile pământului
și nu dorm decât când
ele beau apă
când moare câte una
carnea mi se strâmtează pe oase
și dealul din care m-am născut
se adâncește.





© Luminița Amarie