cum să aduc și eu pământului
o rădăcină vie?
morile de vânt au exterminat toate sufletele visătoare
acum însăși vântul e în van
nu mai aduce nicio veste de departe
privesc cu nostalgie pomii care susțin cerul și știu tot
azi nu mă macină decât
trecutul scândurilor din care se nasc sub ochii mei
viermi fără inimi și fără viitor
fluturi nu vor deveni niciodată mâncătorii de aripi
în doliu mă supun unor străine
cuvinte care n-au ce ocroti
din ele îmi clădesc o casă
îmi croiesc veșmintele
îmi pregătesc chiar și mormântul
și dintr-odată totul se prăbușește
cuvintele sunt goale
nu au putere
nu dau trăire inimii
nu pot înfiora
nu au temelie
mi-a trebuit o viață în bătaia
morilor de vânt să înțeleg
că nu rămâne veșnic
decât ceea ce nu punem în cuvinte.
© Luminiţa Amarie
