mereu la ora 7 dar mai rar
Există undeva un capăt al
Pământului meu
De acolo vine scrisoarea mea
De dragoste
Despre mine, mereu despre mine
Cea altcineva
Unele nici nu le deschid
Le așez pe măsuța de la capătul patului
Alungă tristețea
golul din lumina crudă a primăverii
paloarea melancoliei
când iarna se simte în aer
În fiecare zi mă rog să se facă duminică
Îmi imaginez toată dragostea din scrisoarea pe care
O voi primi
Nu știu cine îmi scrie mie această scrisoare
Dar e ca și cum
Dumnezeul meu, cel căruia îi spun în fiecare noapte
,,Noapte bună, Doamne"
Când a lăsat sfânta zi de duminică
spre odihna trupului
a simțit singurătatea care va veni
și a inventat poezia
Mâine este duminică
în inima mea.
© Luminița Amarie Alte poeme
