Scrisoare de iertare


 ******************************************************************************
Ai să citești scrisoarea aceasta și vei plânge. La început vei
plânge din tristețe, apoi vei simți ura trecutului învăluindu-te, apoi ai să plângi pentru că în ea ai să găsești iubire, iubirea pe care nu ți-am dăruit-o la timp, pentru simplul fapt că nu știam cum se face.Nu ne-a învățat nimeni să fim buni, nu ne-a spus nimeni niciodată "te iubesc". Ești sângele meu, nevoia de a-ți vorbi este mai imensă decât golul ce-l port în mine și tu știi că golul acela este nemărginit. Această scrisoare eu o voi publica, această scrisoare nu va muri niciodată, ea va trăi pentru că eu vreau să însemne pe viu iertarea pe care ți-o cer. Eu știu că nu vei putea ierta acum, poate niciodată, dar vreau să-ți cer iertare. Nu știu de ce. Vine Crăciunul și eu sunt atât de tristă încât dacă aș ști că nu te voi mai vedea vreodată această scrisoare mi-ar lua din agonie știind că va ajunge la tine. Iartă-mă că te-am văzut prea târziu cum tremurai. Cum cereai ajutorul. Cum cerșeai o mângâiere. La ce bun tremur eu acum scriindu-ți această scrisoare...? Iartă-mă că în fuga mea către singurătatea care locuiește azi în toate ungherele ființei mele, nu ți-am înțeles strigătul, și că te-am alungat când tu veneai spre mine, uneori cu calm, cu timiditate și alteori cu violența cu care ai crescut. Te iubeam. Iartă-mă că nu am suferit ca tine. Eu am închis toate porțile sufletului meu, suferința a rămas în mine, aveam o lume de descoperit, am fugit de mine și iată-mă azi, cu sufletul ca o rană deschisă și cu o durere pe care nu știu, nu știu cum să o port, cum să o strig, cum să închid din nou sufletul meu cu tot cu durere în mine, să-l duc cu mine până la sfârșit. Iartă-mă. Te iubeam, dar nu știam să spun. Și multe mai sunt pe care încă nu știu să ți le spun. Vezi tu, abia acum noi ne trăim copilăria. Iartă-mă că nu am rămas să sufăr lângă tine când ne-a lovit moartea și fiecăreia dintre noi i-a luat o parte din inimă. Suntem și azi ființe cu inimile sfâșiate. Iartă-mă, am plecat dar te iubeam și nu vroiam să suferi chiar dacă nu ți-am spus-o decât prea târziu. Această scrisoare o vei citi, și omul pe care îl iubești nu îți va înțelege lacrimile. Iartă-mă. Nu am niciun drept să aduc lacrimi pe chipul tău. Dar acestea te vor elibera. Îți scriu această scrisoare tremurând. Nu știu ce se întâmplă cu viața noastră, nu știu cine suntem, unde am ajuns sau unde vom ajunge, dar știu că ție trebuie să-ți cer iertare. Să nu uiți niciodată cât de frumoși sunt ochii tăi, să nu te îndoiești niciodată de sărbătoarea ce o pricinuiești celor ce te-nconjoară. Iartă-mă. Iartă-mi mie zilele în care ai plâns singură, iartă-mi mie zilele în care ai fost rănită, iartă-i pe cei ce te-au rănit, iartă-i și mergi mai departe, iartă-mă pe mine pentru tot răul ce ți s-a făcut pe lumea asta, e vina mea că te-am lăsat în urmă, durerea nu are dreptul să te stăpânească, tristețea nu poartă culoarea ochilor tăi. Dă-mi mie durerile tale. Tu zboară. Umple-te de lumina pe care o împrăștii. Chipul tău frumos, e rodul unei lacrime. Ce poate fi oare mai frumos decât o lacrimă? Iartă-mă. Iartă-mă că am plecat și te-am lăsat în urmă. Iartă-mă că ai suferit mai mult decât oricine altcineva rămasă în suferința ce a cuprins casa noastră. Iartă-mă tu. Doar așa voi putea poate să mă iert și eu.
Te iubesc.

Luminița Amarie                                                                    Scrisori albe

Cannes, 13 dec. 2013

painting:Vicente Romero Redondo