Chiar de-i funestă, de mormânt,
Din întuneric, prin unghere,
Lumina va țâșni cu-avânt.
Tăcerea e cuvântul vieții,
Mult prea adânc spre a fi spus,
Lumina doarme-n noaptea ceții,
În întuneric s-a ascuns.
Nu te feri de urâciune,
Nu te ascunde de dureri.
Oameni cu chipul de tăciune,
În suflete poartă averi.
Lumina-nvăluie pământul,
Dar întunericul e scut,
Ne e și taina și cuvântul,
Din întuneric ne-am născut.
Nu-ți fie teamă, nu fugi,
Din taine omul e făcut.
Cu vorbe nu te amăgi,
Și nuferii răsar din lut.
© Luminița Amarie