În pieptul nostru nuferi din tăciune
Răsar precum tăcerile-n cuvânt.
Cu dalta ne sculptăm din amintire,
Cu stropi de apă vie ne-mbătăm,
Ne scriem dor de viață-n cimitire
Și-apoi în chinul vieții ne-necăm.
Te văd acum ca un copil de ceară.
Ai ochi ca diamantele de rouă,
Suspini din greu, cerându-te în seară,
Și-ai vrea să te îmbraci în apă nouă.
Iubitul meu, tu crezi în bunătate;
Hai dar cu mine-n lumea nepătată!
Înstrăinați să fim de răutate,
Să ne iubim mereu, ca niciodată.
Îndepărtați de lume, de haini,
Să ne privească aștrii cum iubim.
Durerilor să devenim străini
Și-apoi în curăție să murim.
Să nu ne poată-atinge-nșelăciunea
Ce mișună prin lume ca furnici,
La candela luminii rugăciunea
Să o-mplinim taină cu pași mici.
Tot răul lumii de noi să se mire,
Ce-atingem în iubire să schimbăm,
Să ne iubim cu patos în neștire,
Apoi trăind iubirea să-nvățăm.
Altar pentru iubire să ne facem
Într-un cătun din flori și din pământ.
În cântecul iubirii sfânt să zacem,
Din el să ne întoarcem din mormânt.
Și nime' să ne știe, numai îngeri,
Iar tu să mă iubești în necuvânt.
Cuvintele să moară în atingeri,
În patimi dulci să facem legământ.
Nici timpul, nici durerea, nici uitarea
În noi să nu-și găsească așternutul,
Să adormim ca pruncii goi și marea
Ne fie și sfârșitul, și-nceputul.
În mine să răsari și-apui mereu,
Doar eu să-ți fiu un picur de lumină,
Iubindu-te s-ajung la Dumnezeu
Și să-ți sărut mereu fruntea senină.
Cu ochii tăi eu să-mi astâmpăr setea,
De gura mea să te îmbeți gustând.
Vecia-n doi sfințindu-ne pecetea,
Iubirea mea să fii - tu vieți la rând.
© Luminita Amarie
Alte poeme semnate de Luminita Amarie
