Fericirilor care dor

În momentele de fericire
se întâmplă să doară lipsa
așa
omul din mine se resimte acum ca fiind neîndreptățit de fericit
în această clipă de
înălțare sufletească
se gândește ființa din mine la copiii singuri
copiii aceia care nu știu ce înseamnă
să le cuprinzi chipul
și să le spui
- Te iubesc
copiii aceia care acum
nu stau la masa mea
ei nu au masă
copiii aceia care acum
nu au hăinuțe care să miroasă a curatul din mâinile mamei
fuge gândul meu din această lume a fericirilor albe
către copilașul care acum nu știe să viseze
nu știe să aleagă
nu știe să primească
fuge bucuria mea și se evaporă
în acest aer bogat pe care
îl respir doar eu și sunt
vinovată
sunt de vină Doamne pentru aceste bucate
din care pruncii lumii
necăjiți și singuri
nu pot gusta
sunt eu vina pentru durerea pe care acești copiii nu știu să
o diferențieze de bucurie
copilașii aceștia care nu au o fărâmă din bucata mea de pâine
o gură din apa mea curată
un loc în patul meu alb
o clipă în liniștea acestei dumnezeiești întâmplări de-a locui în brațele unui timp care nu-ți ia din tine
care te cuprinde și înalță nespus de mult și de pios
această slavă vie și pură
care uite Doamne
uite că mi se întâmplă iar eu nu știu să o primesc nevinovat
eu care de fapt aș fugi de aceste bucurii pe care nu le merit dacă nu le pot dărui
în această noapte
în această dimineață
în calmul plutitor al acestei vieți care
ca printr-un miracol mi se întâmplă
aș fugi din mine căci simt că nu mă merit
dacă nu pot atinge fruntea unui prunc singur
orfan
sărac și mai ales
dar mai ales doamne
care nu are apărare
în fața bucuriilor
celorlalți.



© Luminița Amarie