6 Aprilie 2013
Despre post sau pace, despre amintiri și regrete, despre rugăciune și copilărie.
Îți scriu din nou, simt nevoia să-ți povestesc despre ceea ce azi nu se mai trăiește...
Mi-e dor de postul Paștelui cum îl știu eu din palmele și sufletul bunicii, din sufletul și învățătura părinților.
Mi-e dor de zilele cu miros de început de primăvară, când totul în jur era o sărbătoare.
Mi-e dor de cartofii copți pe plită de bunica și de lumina și pacea deniilor.
Mi-e dor de podul bisericii și de ceara lumânărilor din care modelam inimi sau lacrimi.
Mi-e dor de mirosul pământului și de tata cum săpa grădina înainte de a semăna flori și butucii de vie care plângeau cu apă tămăduitoare.
Mi-e dor să mătur ograda cu o mătură din vergi aduse de tata din pădure și tare mi-e dor de frumoasa mea mamă punând straturi și flori.
Mi-e dor să mănânc urzici cu usturoi, să merg la cules de brândușe și să-l privesc pe tata cum, obosit, se reazămă în hârleț și își privește mama copiilor frumoasă, atât de frumoasă, cu părul legat cu o basma roșie și mâinile pline de pământ.
Mi-e dor de diminețile azurii și pline de rouă, de clipocitul ploii și puișorii gălbui, de caii alergând pe imașuri și de mieii ținuți în casă și hrăniți cu biberonul.
Mi-e dor de bucate de post și de sfințenia lor.
Mi-e dor de spovedanie și de împărtășanie, precum mi-e dor de o copilărie pierdută.
Mi-e dor de post și rugăciune.
Mi-e dor de bunici, mi-e dor de fratele meu, mi-e dor de prietenii pe care nu i-am avut vreodată, mi-e dor de focurile de noapte, mi-e dor să dorm la bunica pe cuptor, mi-e dor să culeg flori de pe imaș și să privesc cum răsare soarele și înmugurește răchita.
Mi-e dor, atât de dor de liniște și curat.
Dor, dor, dor.
Cu dor.
© Luminița Amarie
Despre post sau pace, despre amintiri și regrete, despre rugăciune și copilărie.Îți scriu din nou, simt nevoia să-ți povestesc despre ceea ce azi nu se mai trăiește...
Mi-e dor de postul Paștelui cum îl știu eu din palmele și sufletul bunicii, din sufletul și învățătura părinților.
Mi-e dor de zilele cu miros de început de primăvară, când totul în jur era o sărbătoare.
Mi-e dor de cartofii copți pe plită de bunica și de lumina și pacea deniilor.
Mi-e dor de podul bisericii și de ceara lumânărilor din care modelam inimi sau lacrimi.
Mi-e dor de mirosul pământului și de tata cum săpa grădina înainte de a semăna flori și butucii de vie care plângeau cu apă tămăduitoare.
Mi-e dor să mătur ograda cu o mătură din vergi aduse de tata din pădure și tare mi-e dor de frumoasa mea mamă punând straturi și flori.
Mi-e dor să mănânc urzici cu usturoi, să merg la cules de brândușe și să-l privesc pe tata cum, obosit, se reazămă în hârleț și își privește mama copiilor frumoasă, atât de frumoasă, cu părul legat cu o basma roșie și mâinile pline de pământ.
Mi-e dor de diminețile azurii și pline de rouă, de clipocitul ploii și puișorii gălbui, de caii alergând pe imașuri și de mieii ținuți în casă și hrăniți cu biberonul.
Mi-e dor de bucate de post și de sfințenia lor.
Mi-e dor de spovedanie și de împărtășanie, precum mi-e dor de o copilărie pierdută.
Mi-e dor de post și rugăciune.
Mi-e dor de bunici, mi-e dor de fratele meu, mi-e dor de prietenii pe care nu i-am avut vreodată, mi-e dor de focurile de noapte, mi-e dor să dorm la bunica pe cuptor, mi-e dor să culeg flori de pe imaș și să privesc cum răsare soarele și înmugurește răchita.
Mi-e dor, atât de dor de liniște și curat.
Dor, dor, dor.
Cu dor.
© Luminița Amarie
Scrisoare albă I; Scrisoare albă II; Scrisoare albă III; Scrisoare albă IV; Scrisoare albă V; Scrisoare albă VI; Scrisoare albă VII; Scrisoare albă VIII; Scrisoare albă IX; Scrisoare albă X; Scrisoare albă XI; Scrisoare albă XII; Scrisoare albă XIII; Scrisoare albă XIV; Scrisoare albă XV; Scrisoare albă XVI; Scrisoare albă XVII; Scrisoare albă XIX; Scrisoare albă XX
