ei și frigul
clocotește lava în pocale
se zbat liliecii în clipocitul lacului albastru
scăldat de soare și zboruri frânte
țipă o pasăre de parcă ar naște
pruncul cu aripi
aud cum înfloresc nuferii
șerpuiesc pietrele
respiră peștii
gânguresc pruncii
dar umbra
umbra e grea și rece
din sufletul cui s-a rupt
unde vrea să ajungă
eu tot umbră sunt
o umbră cu o altă umbră
nu e decât o
coroană fără rege
un strigăt fără ecou
unde poate ajunge oare umbra
unei ființe
cum să te plimbi fără umbră
umbra sufletul ecoul zborul
ce e omul fără ele
țipătul păsării dă naștere omului
sunt
umbra
zborul
ecoul
sufletul
se nasc înaintea omului
stau toate acolo
ghemuite așteptându-l să se nască
să-l învie.
© Luminița Amarie
