Ascultă, îți spun

Ești orb
ți-am spus de-atâtea ori
Privește liniștea aceasta
în care suntem unul


Nu te mai plânge
Nu mai striga
Nu mai dărâma casa noastră


Taci
nu lăsa să ni se sfârșească
aerul rece
pe care
ni-l dă lumina simplu tuturor


Ești al meu
doar că tu nu știi încă de ce îți bate inima așa sălbatic de-o vreme
te sperii


Omul când se simte încolțit devine vulnerabil


Iubirea se aseamănă cu o viperă albă


Un arici a venit la fereastra mea





© Luminița Amarie