Inevitabil

Noaptea nu a venit încă
e doar o iluzie a ochilor mei
care sunt învățați cu întunericul


se plimbă prin aer rugile oamenilor singuri


îngerii ștanțează sufletele care stau în genunchi în icoane
apoi le stropesc cu mirul adunat de pe pereții de lumină
ai bisericii de lemn


și așa Joia sufletele au dreptul să zboare


(s-ar spune că lacrimile autentice nu se văd des)


nu știu ce oră vine 
văd însă orele ce au trecut goale atât de goale și lipsite
de un el
de o ea
de un întreg simplu


singuri singuri singuri


am găsit un loc în care pot fi eu
doar că iarba rea a temerilor
nu seacă


acum însă e aproape târziu și vreau să-mi cruț singurătatea


vor avea grijă îngerii să nu murim înainte de a plânge
dar tot ne vom trăda


inevitabil...





© Luminița Amarie