Irisul oglinzilor negre

Curge apă din icoane și ferestrele vorbesc
Îl aud, îl știu că vine parc-un bocet din sicriu
De la clopot la iertare pasul e cât un final
Nu ascult decât tăcerea cade-un corb ucis de fluturi
Maica pruncul și-l sărută la brâu poartă rozmarinul
Pleacă pe alei spoite cu noroi și flori de vânt
Din păcate cresc dihănii cu ochi mari dinți ca sideful
Fiicele cândva fecioare rozul cărnii și-au vândut
Fiecăruia blestemul de-a minți e-o sărbătoare
Din amurg se scurg șiroaie din regrete cruci se nasc
Crește iarbă în pridvoare omul seacă rădăcini
Șerpi cu aripi de lumină dorm în patul unui rob
Prunci cu pietre-n buzunare plâng în lacuri de argint
Pe un prag de sărbătoare plânge-un tată părăsit
Sub pedeapsa neputinței crini de lut au înflorit.




© Luminița Amarie