Stare XIX

Pielea galbenă
Mâinile tocite

Făuritorii de iluzii au eșuat cu noi
Noi n-am avut așteptări
N-am visat la marile imperii
De pe tronul cărora să ne privim cinismul
Realizărilor către nimic


Ochii înnegurați
Buzele uscate


Marile Adunări ale luxului de a avea
Au dat faliment cu sufletele noastre
Noi n-am cerut nimic
N-am îmbrăcat nimic nou
N-am pariat pe nici un vis
N-am câștigat nici un număr rotund
N-am spus adevăruri inventate de afișe cu inimi


Trupuri veștejite
Umeri bătuți de arșița poverilor de ceară


Noi n-am jucat pe ani veșnicia unei rotunjimi
Nu ne-am injectat ridurile cu bancnote
spălate în lacrimile săracilor
N-am avut slujitori la durerile
lăsate de morții de sânge
Ne-am dus singuri crucea tăcerilor
Pe ea astăzi crește mătasea verde
ca semn că am fost
seva pământului


Viermii ajung fluturi în final


Glasul răgușit de atâta tăcere
Zâmbetul obosit
Desenat de circul unei vieți pierdute de prea multe ori


Privirea ca o epocă de flori de câmp
Veșnic vie,
strălucitoare


Atât ne-a mai rămas după o viață neagră
ninsă de singurătate


iubind.





© Luminița Amarie