niște neputincioși,
cu atâta tristețe
cu atâta singurătate
cu atât de puțină liniște
despre ce am mai scrie
despre ce am mai tace
despre ce am mai plânge
ultimul meu poem aș să fie scris într-o dimineață
de iarnă
să-l scriu și apoi să privesc cum ninge peste el
cum cade zăpada peste toată tristețea vieții mele
Dar Doamne, Dumnezeul nostru,
unde este zăpadă care să poată acoperi o veșnicie de tristețe?
© Luminița Amarie
