Mirată vin spre tine și mi te zbați în pas,
În ochii tăi ca cerul privesc eu infinitul.
La slujba nopții calde, când ne îmbrățișăm,
Când umerii-mi săruți ai gust de lămâiță.
Ne pierdem într-o șoaptă și tot, pe toți uităm,
Și adormim ca sfinții sub mir de pocăință.
În toiul zilei, trupu-mi, căușul palmei tale,
Când picuri de lumină pe trup mi se perindă,
Pe chipul meu de ceară, pui rozalii petale
Și rostul vieții scriem în grota aburindă.
Mi te-a adus o rugă, i te-am cerut iubirii,
Acum la brațul tău mă-nchin și te privesc.
Ții loc la pâinea coaptă, ai gustul fericirii
Și tot ce-mi mai rămâne e pâinea să sfințesc.
Atingerea ta blândă pe pielea mea sculptează
Icoane de suspine, pereții sunt brodați.
În mine-o odă veche și-un vers mai trist vibrează,
Atât suntem de puri dormind îmbrățișați.
Ești pâinea mea cu sare, în toamnă îmi ești vinul,
În anotimpul nostru cu dorul ne hrănim,
Ne îmbătăm cu-atingeri și împlinim destinul,
Ne închinăm luminii ca-n ea să ne iubim.
Pe un pământ de abur noi învățăm iubirea,
Mai rar dar ne încearcă și toamna cu tristeți.
Pe chipul tău, pe frunte, azi scriu eu împlinirea,
Iar tu un dans în doi spre viață mă înveți.
© Luminita Amarie
