Să mă trezesc goală -
de amintiri,
de iluzii,
de atingerea primului strop
de ploaie,
Și fără iarnă.
Să șerpuiască în mine (lipsa)
priviririi tale păgâne,
sub rochia de mătase
ca un freamăt
virgin al unei
ape.
Să nu te mai am
în cele
mai adânci
taine și să nu mă
dansezi (îmbrăcată în cearceaful alb) la fereastră.
Să nu-ți mai aud gândurile și nici
durerea atunci
când te întreb: ai să poți duce tot ce
îți nutresc?
Vitraliile să împiedice
bucățile de lumină
să mi se plimbe prin păr.
Ochii mei să nu mai respire
gândurile tale.
Ființa ta să se rupă de
mine.
Nimbul ce
mi l-ai pus pe
trup,
să se topească în mii de himere.
coapse de ceară,
mâini de abur,
glasul unui ecou,
umerii triști,
goluri de lumină,
năluci tremurânde,
umbra unor mângâieri,
buzele de sânge crud,
și goale de tine.
mâinile (sălbatic de neîmplinite)
ținute ca o
rugăciune în așteptarea
rugului.
Desculț.
alb să rămână numai trupul meu,
în rest doar negrul
crestat de scânteile
nopților în care m-ai împărțit
cu îngeri.
Lacrimile să atârne în vid,
sugrumând fiecare
suspin al pereților ce-au fost
martori atingerilor
noastre. (acum și ei goi)
Să nu mai pot plânge
auzind
înlăuntrul meu vocea ta,
spunându-mi că mă ai.
(și că nu voi muri niciodată)
Sacadat,
să-mi bată sufletul
respirând greu (prea mult
târziu să doarmă în mine)
Apoi să deschid ochii și să nu
mai văd
aerul pe
care îl respiri,
zâmbetul ce ți se naște
pe trup,
răzvrătirea când
te doare ființa,
iertarea
și
atât de mult
TU.
Iată sfârșitul
dacă nu mi-ai fi.
© Luminita Amarie
