Scrisoare albă XVI

Plec, un alt drum, aceiași pași, aceeași noi, același cer, mereu alte gânduri, mereu alte stări, mereu un singur Dumnezeu.
Ce minune poate fi acest moment, când scriind,  mă simt centrul universului.
Desigur că singura mea bucurie ești tu și îți voi scrie zilnic.
Desigur că poezia noastră e leagănul atingerilor, clipa când privirile noastre se unesc și devenim unul, acesta este Dumnezeu!
Nopțile știu că vor rămâne ale noastre, doar ale noastre și ale acelora care vor citi aceste scrisori pline de tăcere, trăire și neînțeles, pline de frământări născute din închipuiri și certitudini născute din împăcarea cu sine, doar atunci când ești împăcat cu tine însuți ești pregătit să iubești, să primești iubirea, să te trăiești.

Iată că azi nu te mai caut ca acum o veșnicie, am înțeles că tu ești cu mine și mi-e bine.

Oameni, priviri, priviri, oameni, cuvinte.

Mi-e silă de atâta plastic și surogați.

Și totuși emoția, există dorul și dorința, există frumos și dăruire, există iubire, există pasiune și credință, doar că nu trebuie să ne pierdem prin timp căutând-o.
Infinitul este în noi.

Ce frumos spunea bunica " fata mea, să nu te pierzi prin lume, grijește de lumea din tine".... târziu am înțeles ce spunea și câtă sfințenie era în vorbele ei.
Citim cărți, trăim experiențe geniale și sfâșietoare, studiem și ne mândrim cu diplomele atârnate fie pe pereți, fie într-o listă (lista ironică a timpului pierdut), și ne trezim într-o bună zi goi, dar atât de goi încât nici nu știm cum de am ajuns aici și dacă ne mai bate inima...

Dar bucuria continuă să existe, pruncii continuă să se nască, oamenii încă reușesc să iubească și primăvara continuă să vină.
Eu scriu. Nici nu știu cum am ajuns aici, nu știu cât am trăit până acum și nici măcar dacă trăiesc în acest nimeni care îmi pare trupul meu, nu știu decât că iubesc și iubirea mi-e cu siguranță nemurirea sau puntea dintre mine și mine.
Ce ciudat mă exprim uneori, de parcă știu sigur că cineva va sfârși prin a înțelege aceste gânduri albe și pustii ...
Nu mai știu ce să scriu. E târziu iar mie, desigur, nu mi-e somn.
De o bucată de vreme am impresia că nopțile sunt prea lungi sau că ar trebui să existe doar pentru oamenii care se iubesc.

Plec doar pentru a mă întoarce.

Eu.

©Luminița Amarie

Scrisoare albă I;   Scrisoare albă II;   Scrisoare albă III;   Scrisoare albă IV;   Scrisoare albă V;   Scrisoare albă VI;  Scrisoare albă VII;   Scrisoare albă VIII;  Scrisoare albă IXScrisoare albă XScrisoare albă XIScrisoare albă XII;   Scrisoare albă XIII   Scrisoare albă XIV;   Scrisoare albă XV;   Scrisoare albă XVII;   Scrisoare albă XVIII