Eu te-am iubit

Te-am iubit când, striveai tu

Unul câte unul cioburile care se rupeau din mine,
Străluceau, și tu iubești pământul cu sare.
Mereu, caii tăi negri te-au dus pe urma aceea-
Cărări de bazalt, brazde de câmp, abur argintiu.
Eu te-am trăit,
Te-am trăit când tu
Astupai cu cenușă fiecare gură de aer
Ce o primeam din tine,
Dar nu știai că aerul acela era și el cenușă.
Te-am sfințit și în ultima noapte
Te-am adus acasă.
Eu am știut că numai sfârșitul Ne poate aduce împreună.
Am săpat mormântul nostru în piatră,
Și din piatră, firișoare de iarbă tomnatică,
Răsăreau precum lacrimile ochilor tăi.
Când îți țineam chipul în palme
Și priveam umbra lumânărilor pe fotografiile
De unde iubirea ne păzea,
Eu te-am ascultat,
Te-am ascultat și niciodată nu am trădat secretul
Poemului nostru-
Te-am asemănat mirului și Frunzelor de brad.

Te iubeam de departe,
Te priveam din trecut,
Te aveam fără tine.

Te-am mințit o singură dată,
Atunci când am spus că nu
Există decât iubirea mea pentru tine,
Iubirea ta pentru noi.

Iubirea noastră exista înainte
Ca noi doi să ne fi întâlnit.

Există și acum ,când noi
nu mai suntem noi.





©Luminița Amarie