Ție îți scriu

Se lasă în mine

un întuneric profund
ca o catapeteasmă de velours
pur sânge
nu știu cum pot ochii mei vedea
lebedele negre plimbându-se pe apele din care răsar cruci
nu pot desluși cântecul care îmi crește în timpane
precum
sunetul călăuzit de sabia unui călău
decapitat de
remușcări
nu înțeleg de ce mi-e dat mie să văd gândurile oamenilor
amurgul care nu mai sângerează
cristalul îmbrăcat de îngeri
zace pe fundul
apelor din care
se aud plânsete și blesteme
sufletul meu
cade în genunchi
îmi pare o rugăciune
frântă desigur de-atât de mult păcat ce zace-n mine
goală aștept să înceapă ceremonia tăcerilor

e rândul tău să mori

din criptele albe
chemarea are ochi
ești liber
să nu mai poți trăi fără mine.

© Luminița Amarie