Comorile adâncului devin ale noastre.
Cad împrejurul meu petale de flori uscate,
Vin de departe făpturi blânde
La nunta noastră închipuită.
Când te iubesc, ești zeul aerului ce-l respir-
Eu sunt fecioara ta din lutul copilăriei.
Sub atingerea mâinilor tale, pielea mea
Devine sângerie, semn viu.
Când te iubesc, îmbobocesc în noi toți mugurii luminii,
Anotimpul nostru devine cel al lunii și al soarelui,
Pieptul tău, fereastra prin care eu respir,
Ochii mei, apa gurii tale.
Când te iubesc, se nasc pruncii noștri
Din pământul roditor al câmpiilor,
Iarba cu roua de lapte
Strălucește în licărul iubirii ce ți-o port.
Când te iubesc, fiecare zi este ultima zi,
Fiecare clipă este prima treaptă
Către binecuvântarea iubirii.
Când te iubesc, fagurii de miere se transformă
În aurul eternei întâmplări de-a locui
În tine-
Aurul căutat de învățații lumii,
De filosofii neamului omenesc,
Crește în noi.
Când te iubesc, nu trupul lumii, ci eternitatea acesteia, suntem noi.
©Luminița Amarie
