La tine m-am întors când m-ai chemat

Am petrecut privindu-te milenii,
Prin trupul tău ca apa m-am plimbat.
M-am încrezut în vorbe și-n vedenii,
La tine m-am întors când m-ai chemat.

Am alungat din taine și credința,
Din mine ți-am făcut altar și pat,
La pieptul tău mi-a adormit ființa,
La tine m-am întors când m-ai chemat.


M-am dăruit ca orbul desfătării,
Pe drumuri vechi, spre tine am umblat.
Am ars plângând în ceara lumânării,
La tine m-am întors când m-ai chemat.


Am suferit când mi-ai strivit tăcerea,
Am plâns, am râs, am scris și te-am strigat,
M-am rătăcit dar nu ți-am spus durerea;
La tine m-am întors când m-ai chemat.


Am alungat din mine neputința
Și mi-am jurat ca-n veci să-mi fii uitat,
Am blestemat trădându-mi pocăința,
La tine m-am întors când m-ai chemat.


Ți-am îndurat răceala din privire,
Te-am mângâiat, iertând că m-ai trădat,
Și te-am urmat iubindu-te-n neștire,
La tine m-am întors când m-ai chemat.





© Luminița Amarie