Duminica bunicii

Duminică sub ploaie, duminică plângând,
Azi sfinți-ncet se roagă, bunica-nvie-n gând.




Chemarea ploii
Nu am să-ți cer vreo rază de lumină
Și n-am să judec, poți oricând pleca.
Pe lumea asta teama ne dezbină,
De-aceea eu în veci nu te-aș blama.


Rămâne visul
Și îngropați în pâclă și cenușă,
Coloana vertebrală ne-am vândut,
Cu gând c-arginții deschid orice ușă,
Trăim pierduți într-un regim acut. 

Scrisoare albă XVIII
Despre oameni și sentimente, imensitatea acestui contrast nu poate fi cuprinsă în câteva rânduri, în nicio carte, în niciun poem, de nicio știință.
Și totuși am simțit valul de sentimente trimise către mine de oameni, oameni care iubesc, oameni care tac, oameni care urăsc (neștiind că și ura este tot un fel de iubire).


Despre oamenii singuri
Și tremur, și tremuratul mă cutremură.
Și respir, și respirul mă respiră.
Și tac, și tăcerea mă tace.
Și privesc, și privirea mă privește.

Cenușa însingurărilor
În ce biserici să mai plângă sfinții?
Degeaba-mi spui că totu-i trecător!
Când toți iubim (însă cu ochii minții),
Dorim un timp mai viu, mai cruțător.
 
Și tot de-am fi, dar suntem?
Făcuți de-am fi
din
scorburi
de copaci
pline cu miere,
și mâinile noastre de-ar fi
iederă...

Scrisoare albă XVII
Dar ce ne-am face fără această suferință?
E târziu, mă gândeam să renunț la aceste scrisori sau să le scriu doar pentru mine, nu știu, e ciudată noaptea mea de azi.


Paroxysmus
Cum trec caii prin
azurul aburului
pe pământul viu
cu grâu încolțit...


Culoarea sufletului meu
Iartă-mă, mamă, că mă laud zeilor
că sunt nemuritoare
că m-ai adus pe lume tu!
Iartă-mă, mamă, și
cuprinde-mi mâinile și chipul
în cupola sufletului
tău...


Un fel de pace
Mă strânge în spate numele tău,
ochii tăi care taie
lumina
și totuși păstrează atât de multă
tandrețe...


Pagini vii
Și-apoi, când va suna vreun orologiu,
chemându-ne șederea spre sfârșit,
Ne vom închide-n paginele care
rămân ca martori vii că ne-am trăit.


Copilul de nisip
Tată, eu ție n-am ce-ți reproșa,
poate doar
că îți semăn prea mult,
și că nu mi-ai spus niciodată
ce aș fi vrut să aud...



Minunare
Ceremonii
în verde crud
respir diamante
De unde ne trimite oare Dumnezeu atâta început ?
în primăvara
se naște veșnicia
cântă iarba
zvâcnesc mugurii
Ca o duminică
în toiul slujbei 


Scrisoare albă XVI
Ce frumos spunea bunica: " fata mea, să nu te pierzi prin lume, grijește de lumea din tine".... târziu am înțeles ce spunea și câtă sfințenie era în vorbele ei.
Citim cărți, trăim experiențe geniale și sfâșietoare, studiem și ne mândrim cu diplomele atârnate fie pe pereți, fie într-o listă (lista ironică a timpului pierdut), și ne trezim într-o bună zi goi, dar atât de goi încât nici nu știm cum de am ajuns aici și dacă ne mai bate inima...
Dar bucuria continuă să existe, pruncii continuă să se nască, oamenii încă reușesc să iubească și primăvara continuă să vină.


Despre căutare
Pe mine nu mă cauta printre oameni.
Eu voi fi în crucea
verde ce crește
la mormântul îngerului meu,
voi fi umbra
îngreunată
a zilelor de
toamnă.

Scrisoare albă XIII
Știi, eu am reușit să rămân vie, în lumea asta de nimic și hilară, sufletul meu a rămas neîntinat, trupul meu a rămas neatins de priviri și mizerii lumești , inima mea a rămas aceeași, povestea noastră una, unică și veche precum culoarea cerului.
Citește mai departe...


Gând nomad
Acești prieteni
ai lui Dumnezeu,
invidiați de timp,
averi și
realitate;
Lor cine le spune oare
"am eu grijă de tine"?

Ironia clipei
Trec zile, ani, trec ere fără viața,
Ce doar acasa-aș fi putut avea,
În clipa mea târzie cade ceața,
La geam îmi cântă trist o cucuvea.



Plecarea din noi
Dac-am plecat, nu voi uita de tine,
Mi-e teamă doar de oamenii prea goi.
Durerea neputinței urlă-n vine,
Și iarăși m-aș întoarce către noi. 

Singurul tărâm
În ochii mei să te cuprind e simplu -
Tu nici nu știi de când îmi dormi în ei.
Pe insula din trup îți sunt periplu,
Precum un lacăt este unei chei.

Ultimul ecou
Ce răzbunat e cerul ăsta gri,
Iar tu cum taci și-mi hărțuiești dureri;
În veci poeme nu-ți voi mai cârpi,
Te voi lăsa pe tine cu tăceri. 

Eu doar te voi iubi
Și ce-aș putea să-ți iert, atât de drag îmi ești
Ți-aș închina tot rostul să te știu fericit
O lume-ngenunchează când simplu îmi zâmbești
De ce mă doare pieptul, în el te zbați mocnit.


Oglinda
Aud în mine-un clopot - e chemarea;  
E cel din urmă - ultim orizont.
De când mă știu am ignorat răbdarea,
Ca un recrut ce vine de pe front.
Citește mai departe... 







Ard lumânări de dor numai în noi
Pe praguri de biserici plâng părinții,
Cei ce s-au dus și cei ce încă sunt.
Trăim cu frică-n câmpuri de muniții,
Și ne întoarcem vrednici în pământ.


Chintesența de a fi
Am căutat un rost la toate cele,
Și m-am pierdut prin vorbe și-ntrebări.
Am și uitat să mai privesc la stele,
Și m-am mințit, tăcând de-atâtea ori.

Scrisoare albă XI
Încep această stare de extaz sufletesc, scriindu-ți din nou.
Am avut o dimineață prea încețoșată să nu te caut pentru a-mi lumina măcar aceste câteva clipe în care aștern pe hârtie o dorință, un păcat, o mângâiere.


Implorare spre etern
Dar ce va rămâne din acest
copac ce
crește în mine după
ce eu voi muri
după ce carnea mea
se va usca
transformându-se în aripile
fluturilor (care vor fi striviți de oameni)


Pastel de lumină
Când cade roua pe noroi și flori,
Te simt cum plângi și-ai vrea să mă-nfășori,
În flori de crin și catifea albastră,
Să-ți luminez eu cerul din fereastră.



Scrisoare albă X
Au trecut anii peste mine, au trecut secundele seci și prea lungi de când te-ai dus, nici azi nu știu pe unde ești, nu știu în patul cui ai înnoptat, în trupul cui te-ai cuibărit, la lumină căror amintiri ai oftat înainte să adormi.


Scrisoare albă IX
Cât de frig este azi, cât de mult cer cade pe pământ, cât de mult soare îmi pune sare pe ființă, am "trezit sfinții" strigându-te.
Eu, care credeam că sunt cel mai puternic om, cel mai de neînvins uragan, cel mai pios fluture....(eu care credeam că sfinții nu dorm)...

Ritualul tainic al poverilor
Și te-aș iubi precum un cerșetor
Din libertatea sa își face faimă,
Cu felul meu plăpând, apăsător,
Din suflul meu ți-aș face ție haină.



Chintesența de a fi II
Nu pot decât să-ți spun că te iubesc-
E mult, puțin, e tot ce pot să-ți dau,
Și-n ritmul ăsta crunt și nebunesc,
Nici versurile mele sens nu-și au.


În lumea noastră cerul e senin
Din crucea unor doruri călătoare
Ți-aș face, cred, blestem pentru vecie,
Și te-as trăi precum o sărbătoare,
Mi-ai fi către sfârşit, la pat, făclie...


Scrisoare albă VIII
Pierduta mea comoară,
îmi duc zilele ca pe niște vestigii, camera mea (o odaie împrăștiată plină de miros de cafea și cărți vii) e singurul loc care îmi știe pe de rost nopțile ce vor veni.
Prin vitraliile inimii mele sunt locuri unde lumina nu a pătruns.


Tabloul unui început
Te-aș duce acolo
pe plaja aceea părăsită
cu puțin nisip dar destul de izolată încât să mă poți primi ca pe o
fertfă la apus...



Scrisoare albă VII
Azi am plâns, am plâns mult și mi-e greu cu atâtea lacrimi ce-mi lungesc brațele, le-am adunat în palme și le-am pus în căușul unei lumânări, doar așa știu că vor umezi sufletul unei dureri mistuite de atât de mult dor.

De așteptare
Te-aștept aici, îngândurare tristă,
Mi-e dor de chipul tău, ca de-un final.
Privesc la geamul meu, ca o precistă,
Cum ploaia cade-n cioburi de cristal.



Ce va rămâne oare?
Ce-o să rămână oare după noi,
Vreo urmă încrustată în noroi?
Vreo amintire cum c-am fost aici,
Atât de mici, de mici, atât de mici!

Clipe răstignite
Coboară-ți privirea
omule
fii viu
ascultă-ți sângele din mâini
Și se făcea visul
Se făcea că eram într-un bob de lumină,
Că pe trupul meu alb mă pictai în carmină,
Că din mine rupeai, nu doar haine ci șoapte,
C-aveai gust de salcâm și cireșe răscoapte.

Răspuns mut
S-a dus Februar cu iarna din noi,
Vin zile cu soare, vin zile cu ploi,
Vin zile în care voi vrea să-ți apar
Din ceaiul ce-ți fierbe și-ți cântă Ishtar.



Scrisoare albă II
M-am întors să-ți scriu, dar nu să-ți spun cât mi-e de dor de tine, nu să-ți spun că nu mai am nopți de când nu-mi mai ești, nu să-ți spun că zilele mele sunt îndoliate fără lumina chipului tău, mâinilor tale, zâmbetului tău, nu să-ți spun despre singurătatea cântecelor despre noi, despre masa mea goală, despre locul tău rece la ea, despre toate momentele pe care le trăiesc cu tine doar în gând, nu să-ți spun că fără tine eu nu mai sunt eu...

Scrisoare albă III
Își scriu.
Astăzi, la fel ca-ntotdeauna, fac asta din întâmplare, întâmplarea ființei mele, dependentă de aceste scrisori, de aceste punți de cuvinte, de aceste momente în care suntem numai tu și eu, dar mai ales din dorința de a mă simți întreagă, căci iată, iarăși ființa mea mă bântuie și inima mea mă lasă în urmă.
Frica.  

Scrisoare albă V
De dor îți scriu, liniștea mea, aici e gri, e cerul pe pământ, înmugurește ceața.
Mi-e dor de tine și de aceea te caut din nou să-ți vorbesc, mereu despre mine, mereu despre noi dar mai ales mereu despre ceea ce-ți port. 


Acel cuvânt precum o rugăciune
Acel cuvânt mi-e astăzi un cavou,
Precum o grotă-n care un ascet,
Cu fiecare rugă cade-n hău,
În veci însă n-am să-ncetez s-aștept!


  Libera cădere
Acum, când tot îmi pare că-i mai bine
Și-n mine mor corole de tăceri,
Mi-aș fi dorit să știu că lângă mine
Trăiești un azi, un mâine și un ieri.


Viața umbrei
Cu tine merg și-acum, tu ești departe,
Prin mine ești o rană, o umbră ai rămas,
Pe noi nici val, nici țărm nu ne desparte,
Cu tine merg și-acum, și-avem același pas.




Iubirea mea albastră
Căci dragostea ce-ți port, e ca nebuna,
Geloasă sunt pe tot ce îți atinge mâna!
Pe tot ce tu privești, pe tot ce te privește,
Doar trupul meu nebun, cu sufletu-ți vorbește.

Umbre sihastre
Am smochine, seninul, fulgi lăptoși și pe tine,
Fruntea mea e ridată de atâta cerneală.
Îmbrăcată în noapte și suspine veline,
Privesc îngerii goi ce se dau cu spoială.



Testamentul singurului rost
Știu că vine o zi, tu-ai să-mi ceri să te cred,
Tremurând am să tac, voi iubi și-am să pierd.
Vom avea un final și-o să ningă-ntr-un fel -
Numai sufletu-n noi va rămâne rebel.
Sărut pașii tăi
Doar pașii tăi au mai rămas prin mine,
Mi-e frig și parc-aud cum plânge-un vers,
Te-aș săruta să pot trezi în tine
Aceeeași nebunie-același mers.


  
 





Publicat de